toateBlogurile.ro

luni, 3 octombrie 2011

Noul cod civil pune un pic de disciplina pe ziaristi

Prima privire asupra noilor reglementari:

"Art. 71
Dreptul la viaţa privată
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75."

Adica nu poti sa-l mai vanezi pe Basescu cand e la cumparaturi, punandu-i intrebari idioate, daca el a refuzat interviul. Chestia cu "presedintele nu are o viata privata" e aratata drept ce este - mitocania unor jurnalijdi fara etica, dar cu pretentii. Se specifica foarte clar "orice persoana" si "nimeni".

Se recunoaste in sfarsit diferenta intre o conferinta de presa in care persoana respectiva este la serviciu, si agasarea lui Ilie Nastase pe strada, adica in timpul liber, de catre jurnalizde antrenate pentru a-l provoca. Doar-doar le injura si pot da materialul-soc "vai ce urat vorbeste Ilie Nastase, hai sa-l condamnam" la TV.

(3) Este, de asemenea, interzisă utilizarea, în orice mod, a corespondenţei, manuscriselor sau a altor documente personale, precum şi a informaţiilor din viaţa privată a unei persoane, fără acordul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Art. 72
Dreptul la demnitate
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea demnităţii sale.
(2) Este interzisă orice atingere adusă onoarei şi reputaţiei unei persoane, fără consimţământul acesteia ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75.

Art. 73
Dreptul la propria imagine

(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.
(2) În exercitarea dreptului la propria imagine, ea poate să interzică ori să împiedice reproducerea, în orice mod, a înfăţişării sale fizice ori a vocii sale sau, după caz, utilizarea unei asemenea reproduceri. Dispoziţiile art. 75 rămân aplicabile.

Moartea paparazzilor! Ai dreptul sa le interzici sa te filmeze sau sa-i impiedici sa o faca. Chestia cu "vai, s-a manifestat agresiv fata de presa, nu ne-a lasat sa il filmam" nu este corecta, un alt abuz pe care jurnalistii au vrut sa-l transforme in regula. Nu mai! Nu vreau sa fiu filmat, nu mai ai nici un drept din clipa in care am refuzat.

nici filmarea inculpatilor in catuse nu poate avea loc fara acordul acestora, pentru ca legea nu ii excepteaza special, ba dimpotriva spune "orice" persoana.

Art. 74
Atingeri aduse vieţii private
Sub rezerva aplicării dispoziţiilor art. 75, pot fi considerate ca atingeri aduse vieţii private:
a) intrarea sau rămânerea fără drept în locuinţă sau luarea din aceasta a oricărui obiect fără acordul celui care o ocupă în mod legal;
b) interceptarea fără drept a unei convorbiri private, săvârşită prin orice mijloace tehnice, sau utilizarea, în cunoştinţă de cauză, a unei asemenea interceptări;
c) captarea ori utilizarea imaginii sau a vocii unei persoane aflate într-un spaţiu privat, fără acordul acesteia;
d) difuzarea de imagini care prezintă interioare ale unui spaţiu privat, fără acordul celui care îl ocupă în mod legal;
e) ţinerea vieţii private sub observaţie, prin orice mijloace, în afară de cazurile prevăzute expres de lege;
f) difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje scrise ori audiovizuale privind viaţa intimă, personală sau de familie, fără acordul persoanei în cauză;

Gata cu "Basescu isi injura/bate nevasta/divorteaza". Familia este refugiul vietii private , si cu asta basta.

g) difuzarea de materiale conţinând imagini privind o persoană aflată la tratament în unităţile de asistenţă medicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind starea de sănătate, problemele de diagnostic, prognostic, tratament, circumstanţe în legătură cu boala şi cu alte diverse fapte, inclusiv rezultatul autopsiei, fără acordul persoanei în cauză, iar în cazul în care aceasta este decedată, fără acordul familiei sau al persoanelor îndreptăţite;

Ii alunga pe ziaristii necrofagi din spitale si morgi, redand acestor locuri decenta.
Dar in cazul lui Huidu
1 nu ar fi putut sa dea nici o informatie privind starea lui
2 pentru ca fiind inconstient nu-si putea da acordul, iar chestia cu acordul familiei e valabila doar in caz de deces

h) utilizarea, cu rea-credinţă, a numelui, imaginii, vocii sau asemănării cu o altă persoană;
i) difuzarea sau utilizarea corespondenţei, manuscriselor ori a altor documente personale, inclusiv a datelor privind domiciliul, reşedinţa, precum şi numerele de telefon ale unei persoane sau ale membrilor familiei sale, fără acordul persoanei căreia acestea îi aparţin sau care, după caz, are dreptul de a dispune de ele.

Art. 75
Limitele
(1) Nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în această secţiune atingerile care sunt permise de lege sau de convenţiile şi pactele internaţionale privitoare la drepturile omului la care România este parte.
(2) Exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale cu bună-credinţă şi cu respectarea pactelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte nu constituie o încălcare a drepturilor prevăzute în prezenta secţiune.

Aici este o mare problema. Drepturile ziaristilor, recunoscute expres nu sunt considerate incalcari. Pe de alta parte, nu pot fi foarte multe, dar din pacate, n-am timp acum sa sap mai adanc.

Art. 76
Prezumţia de consimţământ
Când însuşi cel la care se referă o informaţie sau un material le pune la dispoziţia unei persoane fizice ori persoane juridice despre care are cunoştinţă că îşi desfăşoară activitatea în domeniul informării publicului, consimţământul pentru utilizarea acestora este prezumat, nefiind necesar un acord scris.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

toateBlogurile.ro