Astazi a murit Steve Jobs, la 56 de ani. Ceea ce l-a ucis a fost cancerul la pancreas de care suferea din 2004. Ne pare rau ca am avut dreptate cand am spus ca motivul pentru retragerea lui din conducerea Apple este ca s-ar putea sa moara.
Geniul lui Steve Jobs a fost ca s-a concentrat pe ce trebuie sa devina un produs in viitor - calculator personal, telefon mobil, mp3 player, animatie 3D - si apoi a luat asupra lui transformarea respectivului produs. Efortul acesta era sa-l coste falimentul de nu stiu cate ori - pierderile l-au dus la un pas de a vinde compania Pixar in cei 9 ani pana cand a produs Toy Story, primul film de animatie 3D.
Aceste eforturi chiar l-au costat compania Apple - a fost dat afara din propria companie cand aceasta mergea in jos! In final, ce a inteles Steve si lectia pe care am invatat-o si noi este a aplicat-o cand s-a intors la Apple. "Cate proiecte avem in dezvoltare? Atatea? Reduceti totul la 3 proiecte! Cele care nu au un motiv foarte tare pentru ca sa traiasca vor fi abandonate."
Numai asta a putut schimba prezentul asa cum a facut-o Steve Jobs.
joi, 6 octombrie 2011
Ultima prostie de stanga - limitarea averii
Pe bune, unii vor limitarea averii maxime a unui om la salariul mediu X lungimea medie a vietii, dupa cum am gasit in commenturi pe criticatac.
"cea mai lungă viață de care am auzit e de vreo 120 ani. Salariu mediu: am auzit de 150 și/sau 200EUR în România. Deci averea maximă totală a unui romîn, ar fi, azi, 50EUR*120ani*12luni=216.000EUR.
De observat că asta’i averea la care ai avea dreptu’ la orice moment de timp, chiar dacă mai ai un an până crăpi. De observat că dacă salariu mediu crește din varii motive, limita maximă se ajustează automat."
Pe bune? Ce fain!
Ia sa aplicam asta in Romania, unde atatia miliardari sunt, !saracii! saraci lipiti. Pai sa vedem: Irinel Columbeanu, rupt in cur. Saracul om nu are absolut nimic pe numele lui, traieste din banii pe care i-i da bunica, bunicul si matusile, pe numele carora si-a trecut toate proprietatile. Si nu e singurul caz, fiindca nu toti milionarii isi fac case poleite cu aur, ca Becali. Exista milionari care primesc ajutor social, cum ar fi tiganii capi ai mafiei cersitului din intreaga Europa, care nu au nimic in acte.
Ok, mai departe: ce te faci cu acei milionari care si-au meritat averea? Cum ar fi Zoltan Teszari, proprietarul RDS&RCS, unul din oamenii care au declansat competitia pe calitate in domeniul internetului (Romania este astazi pe locul 2 in lume in domeniu, dupa Coreea de Sud)?
Valoarea actiunilor valoreaza peste aia 216.000 de euro. I le iei - eventual il si bagi la inchisoare/omori daca se opune !? si le dai cui? - unora care nu au avut nici un merit in asta, gratis, preferabil socialisti. Si preferabil de la partidul aflat la putere. Cine merita mai mult suma asta, decat cei care impartasesc aceleasi idealuri nobile ca si noi? dupa cum zicea Iliescu. De ce sa se "risipeasca averea" (asta era ideea fixa pentru care in evul mediu nobilii isi insurau copiii cu verisoarele lor).
Cu Zoltan la carma, RDS a mers bine nu? Si poti garanta directia in care va merge compania, condusa de politruci, dupa nationalizare?
miercuri, 5 octombrie 2011
CZ: Am lucrat la Nokia
Imi place ca are aceeasi parere ca si mine vizavi de presa :)
shackalu says:
sursa: http://www.visurat.ro/2011/09/30/scupatul-unde-ai-lins-sport-romanesc/
shackalu says:
"Stimabile, intamplator lucrez la Nokia (inca) si am fost de fata la discursul CEO-ului Stephen Elop cand a facut anuntul ca se inchide fabrica. Pot sa-ti spun ca vorbesti doar tampenii, pe care tu doar le banuiesti. Hai sa o luam pe rand:
1. De acord cu tine, cu o exceptie. Cu Boc se discutase in ziua anterioara, deci erau anuntati si si-au dat acordul (nu ca ar fi avut prea mult de ales!)
2. Nokia a fost prima fabrica (si am trecut prin cateva) unde NU EXISTA NORMA LA PRODUCTIE! Am scris mare ca sa fie clar. Erau targete, dar nu erai platit in functie de ele. Daca iesea, era bine, daca nu iesea, nu era bine, dar la banii tai nu umbla nimeni din cauza asta, salariul il luai tot, ca la stat. Timpul trece, leafa merge! Si nu, NU TE AMENINTA NIMENI ca vei fi dat afara. Niciodata!
3.Repet ce am scris mai sus: am fost de fata cand a vorbit Elop, si el a zis asa: “Bineinteles ca veti fi contactati de presa. PUTETI SA SPUNETI CE VRETI, dar nu sunteti obligati sa o faceti.”
Si daca nu ma crezi am discursul inregistrat, si iti pot demonstra.
Iar acum, pentru restul carcotasilor: Nu era chiar asa rau la Nokia. De asta nu prea vroia lumea sa plece la alte joburi. Nu vorbiti fara sa stiti, ca sunteti penibili. Nu vorbiti din ceea ce banuiti, ca sunteti si mai penibili. Nu va luati dupa presa, ca aia sunt CEI MAI PENIBILI.
Pentru mine experienta Nokia a fost una inedita, am vazut cum se lucreaza intr-o companie adevarata, de la conditii de munca pana la beneficii. Am inteles ce inseamna cu adevarat o echipa si ce inseamna sa ai niste valori, la nivel de companie, dupa care sa te ghidezi. Nokia mi-a deschis ochii si mi-a aratat ca se poate MUUUULT mai bine decat cu ce eram eu obisnuit. Si pentru asta o sa am mereu respect pentru aceasta companie, chiar daca in vreo 3 luni o sa raman somer. Nu-mi pasa, viata merge inainte, dar o asemenea experienta de viata nu se poate uita usor, mi-a deschis noi orizonturi si pentru asta ii voi fi recunoscator acestei companii. Consider ca angajatii Nokia nu ar trebui compatimiti pentru ceea ce se intampla acum, ci ar trebui invidiati pentru ceea ce au trait si au invatat in aceasta companie.
Suna ciudat din gura unui viitor fost angajat, nu-i asa? O fi ciudat, dar sunt vorbe spuse din suflet si absolut adevarate. Chiar daca acum se inchide, atat cat a fost, A FOST ALTCEVA! Nu m-am simtit in Rromania cat timp eram la serviciu, erau alte standarde. Mergeam la munca efectiv cu placere, pentru prima data in viata.
Deci daca nu stiti va rog sa va abtineti de la comentarii rautacioase!"
sursa: http://www.visurat.ro/2011/09/30/scupatul-unde-ai-lins-sport-romanesc/
marți, 4 octombrie 2011
Efectul Elena Udrea
Da, stiu ca e la moda sa o urasti pe Elena Udrea. Dar daca ii intrebi pe cei care se lauda cu asta ce motiv concret au, acestia dau in balabaiala, ceea ce denota manipularea mediatica la nivel subconstient.
Ce este mai haios, este ce se intampla daca incercam sa o judecam pe Elena Udrea dupa rezultate, nu dupa simpatii/antipatii.
Turismul mondial a cazut in galeata pe timpul crizei, nu? Ei bine, in Romania anul asta numarul turistilor a doborat recordul ultimilor 5 ani, ajungand peste varful ultim din 2007, si cu 21% mai multi in luna august. In total 1,027 milioane de turisti veniti in luna august, luna concediilor sa-si cheltuiasca banii si timpul in Romania: dupa o cadere din 2007 incoace, criza in turismul romanesc s-a incheiat.
Poate ca meritul nu este in intregime a ei, ci si al colegilor de la transporturi, care au facut ca drumurile sa fie mai bune, poate ca a scazut spaima occidentalilor de criza, poate ca a crescut si numarul pensiunilor de calitate ridicate de romanii intorsi din diaspora. Nu conteaza, lucrurile bune se fac in echipa.
Sursa cifrelor: http://businessday.ro/10/2011/pe-scurt-despre-veniturile-populatiei-numarul-turistilor-si-comertul-cu-amanuntul
Sau direct graficul.
Ce este mai haios, este ce se intampla daca incercam sa o judecam pe Elena Udrea dupa rezultate, nu dupa simpatii/antipatii.
Turismul mondial a cazut in galeata pe timpul crizei, nu? Ei bine, in Romania anul asta numarul turistilor a doborat recordul ultimilor 5 ani, ajungand peste varful ultim din 2007, si cu 21% mai multi in luna august. In total 1,027 milioane de turisti veniti in luna august, luna concediilor sa-si cheltuiasca banii si timpul in Romania: dupa o cadere din 2007 incoace, criza in turismul romanesc s-a incheiat.
Poate ca meritul nu este in intregime a ei, ci si al colegilor de la transporturi, care au facut ca drumurile sa fie mai bune, poate ca a scazut spaima occidentalilor de criza, poate ca a crescut si numarul pensiunilor de calitate ridicate de romanii intorsi din diaspora. Nu conteaza, lucrurile bune se fac in echipa.
Sursa cifrelor: http://businessday.ro/10/2011/pe-scurt-despre-veniturile-populatiei-numarul-turistilor-si-comertul-cu-amanuntul
Sau direct graficul.
luni, 3 octombrie 2011
Noul cod civil pune un pic de disciplina pe ziaristi
Prima privire asupra noilor reglementari:
Adica nu poti sa-l mai vanezi pe Basescu cand e la cumparaturi, punandu-i intrebari idioate, daca el a refuzat interviul. Chestia cu "presedintele nu are o viata privata" e aratata drept ce este - mitocania unor jurnalijdi fara etica, dar cu pretentii. Se specifica foarte clar "orice persoana" si "nimeni".
Se recunoaste in sfarsit diferenta intre o conferinta de presa in care persoana respectiva este la serviciu, si agasarea lui Ilie Nastase pe strada, adica in timpul liber, de catre jurnalizde antrenate pentru a-l provoca. Doar-doar le injura si pot da materialul-soc "vai ce urat vorbeste Ilie Nastase, hai sa-l condamnam" la TV.
"Art. 71
Dreptul la viaţa privată
(1) Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private.
(2) Nimeni nu poate fi supus vreunor imixtiuni în viaţa intimă, personală sau de familie, nici în domiciliul, reşedinţa sau corespondenţa sa, fără consimţământul său ori fără respectarea limitelor prevăzute la art. 75."
Adica nu poti sa-l mai vanezi pe Basescu cand e la cumparaturi, punandu-i intrebari idioate, daca el a refuzat interviul. Chestia cu "presedintele nu are o viata privata" e aratata drept ce este - mitocania unor jurnalijdi fara etica, dar cu pretentii. Se specifica foarte clar "orice persoana" si "nimeni".
Se recunoaste in sfarsit diferenta intre o conferinta de presa in care persoana respectiva este la serviciu, si agasarea lui Ilie Nastase pe strada, adica in timpul liber, de catre jurnalizde antrenate pentru a-l provoca. Doar-doar le injura si pot da materialul-soc "vai ce urat vorbeste Ilie Nastase, hai sa-l condamnam" la TV.
duminică, 2 octombrie 2011
Cei mai buni prieteni sunt cei care te critica
Sursa:
http://dansilvan.blogspot.com/2011/10/optimism-politete-politeturi.html
http://dansilvan.blogspot.com/2011/10/optimism-politete-politeturi.html
"Experiența de 15 ani în afaceri m-a învățat că lucrurile bune se fac în tihnă. Am constatat dureros că unele dintre ideile strălucite sunt greșeli, iar multe altele, nepotrivite. Am învățat după 15 ani de dureroase experiențe amare, în care falimentul este doar cel mai ușor dintre toate, că cele mai bune idei personale sunt și cele mai vulnerabile porți ale afacerii mele. Prin ele pătrund, conduse de vanitate și orgoliu, trojenii eșecului și ai falimentului. Am învățat astfel, că cei mai buni prieteni nu sunt cei ce mă laudă, ci aceia care mă critică.
Majoritatea clienților mei sunt mulțumiți de produsul cumpărat de la mine. Le mulțumesc și le sunt recunoscător pentru încrederea acordată căci știu că nu le este ușor să scoată sute și mii de euro din buzunar pentru un produs care mai degrabă promite decât demonstrează. Cu toate acestea, sunt clienți care, uneori cu calm, alteori cu resentiment, aduc reproșuri. Aceștia sunt clienții la care țin și al căror numere de telefon le-am salvat în agenda telefonului personal, stându-le la dispoziție 24/24. Am învățat cu greu, dar definitiv și fericit, că ei sunt valorile mele cele mai de preț. Ei m-au ajutat să devin mai bun, mai performant, chiar dacă, cu prețul multor nopți nedormite. Mulțumită lor, după 15 ani nu mă mai tem de eșec. ȘTIU formula magică a reușitei în orice afacere.
Aceia dintre dumneavoastră pentru care, după patru ani de declin economic și financiar, cea mai importantă grijă a rămas doar scadența salariilor și a impozitelor, înțeleg foarte bine pledoaria mea de încheiere."
Abonați-vă la:
Postări (Atom)