toateBlogurile.ro

luni, 22 august 2011

Vezi aici indicele bursier in timp real

Indicele bursier S&P 500 de la inceputul anului, ajustat zilnic.




Ma ingrijoreaza bursa. Lumea in care SUA nu mai este o putere financiara absoluta a scazut brusc. De cand ratingul nu mai e AAA, bursele au ajuns inapoi la ce era acum un an, si se pare ca se stabilizeaza acolo. Mi-e teama insa de o prabusire.

Economia se raceste. Mihai Giurgea sustine ca mai toate cafenelele din Paris s-au inchis.

Daca vreti sa fiti martor la eventuala revenire a economiei, e suficient sa-mi vizitati site-ul zilnic.

CZ: Alegerile locale din Maramures si Neamt

Marian says:

Realitatea din teren a alegerilor din Neamt si Maramures a infirmat ceea ce Antena 3 si Realitatea TV incearca de zor sa inoculeze electoratului roman, mai ales celor prost informati si usor de spalat pe creier si anume ca USL ar fi o varianta si nu doar o gogoasa electorala de prost gust.

1. USL nu a fost si nu va avea niciodata peste 50% in alegeri, ci doar in sondajele comandate de Felix si Nus. Culmea, DOAR PD- L a fost la Neamt cu 5 procente peste 50%!

2.USL a pierdut aceste alegeri pentru ca in Neamt, ca si in Maramures, locurile vacante le apartinusera, erau fief-uri pesedisto-liberale iar scorul maxim obtinut de USL nu a trecut de 45%.

3. Media celor doua alegeri demonstreaza ca PD- L se afla cam la 45-46% iar USL doar la 43-44%.

4. Daca acum cateva luni Chereches scosese un scor bun pentru primaria din Baia Mare, iata ca acum candidatul USL e mult sub scorul lui Chereches in timp ce candidata PD- L a scos un scor peste asteptari, la doar 7% de cel al USL.

5. PD- L a avut pe departe cei mai buni candidati in timp ce USL a venit cu un violator si un interlop. Mariana Pop va castiga la pas urmatoarele alegeri din Maramures iar Radulescu va ramane acolo in Neamt pentru urmatorii 6 ani.

6. PD-L s-a organizat foarte bine in timp ce USL a mers la plesneala si a plesnit!

7. USL e doar o adunatura de comunisti si securisti care vor impietrirea Romaniei in sistemul de furt a lui Ion Iliescu, cel care sta in spatele lui Ponta si Antonescu, manipulandu-i ca pe doua marionete de vodevil.

8. PD- L va castiga lejer urmatoarele alegeri locale si parlamentare si va da si viitorul presedinte al tarii, schimband Romania din radacini!

Cristian Teodorescu says:

(In Neamt) Cunoscător al localnicilor din zonă, Pinalti nici n-a vrut să audă să-i vină pe tarla Emil Boc şi Elena Udrea, ca să nu-i strice atmosfera. S-a descurcat de unul singur şi împotriva căderii în sondaje a PDL şi împotriva treimii useliste.

Ce s-a intamplat de fapt in opinia mea de mac gregor:

Au fost doua studii de caz in care politicienii experimentati au facut diferenta

La Neamt (55% iesiti la vot, MULTI) organizare excelenta locala, cu Pinalti care a castigat votul concetatenilor si nu de azi sau de ieri.

La Maramures (28% iesiti la vot, PUTINI) USL a castigat dupa ce a propus un politician interlop, PDL a propus o persoana noua, lumea nu a vrut sa iasa la vot, si chiar asa din cei care au iesit 20% au votat cu Partidul Ecologist. Scorul asta de 20% sunt dezamagitii de PDL care refuza sa voteze USL si pe care nu au existat politiceni locali puternici PDL care sa-i atraga.

Daca nu se intampla ceva extrem de grav, USL a pierdut alegerile, sau in nici un caz nu le va castiga la scorul pe care si l-au imaginat.

joi, 18 august 2011

CZ: Modelul german al religiei

Daca te declari ortodox la recesamant, sa platesti o taxa suplimentara de 1% care sa fie turnata in intregime BOR. Daca te declari neoprotestant, sa platesti aceeasi taxa pentru ai tai. De ce sa dai bani pentru sustinerea concurentei?

Daca esti yoghin de-a lui Bivolaru sau pastafarian, ori pur si simplu nu ai chef sa nu le mai platesti tu tiparirea cartilor de rugaciuni tampite, nu te declari ca religios.

I(n Germania, Finlanda etc, statul isi retine o suma de bani pentru ca indeplineste serviciul de impozitare. Unele comunitati mici, cum ar fi evreii, au preferat sa isi incaseze ei taxa pentru ca sa nu plateasca comisionul, caz in care au dreptul sa primeasca de la stat o lista cu veniturile membrilor lor.

tx2 says:

http://en.wikipedia.org/wiki/Church_tax

sper sa avem si noi o lege de felul asta, cum au Austria, Danemarca, Finlanda, Germania, Islanda, Italia, Suedia. in felul asta o sa avem mai putina isterie

un calcul simplu, pe 1%/ ortodox platitor de impozite/ luna, la 2000 de ron pe luna mediu brut.

20 de milioane de ron PE LUNA ar lua BOR de la UN MILION de platitori de impozite. pe an de 12 ori mai mult.

marți, 16 august 2011

Recomand: România pe muchie de cuțit

"Avem șansa că nivelul datoriei acumulate raportate la PIB este mult inferior celui din țările cu probleme. Iar asta ar putea fi o carte câștigătoare dacă este jucată cu grijă. Rețeta succesului nu este deloc complicată. Nu are nimic de-a face cu teoriile sofisticate pe care s-a clădit bubble-ul din lumea marilor finanțe. Este vorba, pur și simplu, să avem grijă să nu mai cheltuim mai mult decât producem. Ușor de zis, greu de făcut. Dar nu imposibil. Marea problemă este însăși natura umană de care vorbea Alan Greenspan. Tendința noastră de a crede minciuni frumos împachetate (și aici intervine rolul mass-media) în loc să acceptăm adevăruri deranjante. Realitatea este că bunăstarea nu va veni parașutată de prin America, Franța sau Germania."

"Trebuie să ne-o construim singuri, cu muncă și sudoare. Dimpotrivă, țările sus-menționate vor trebui să accepte că singura soluție pe care o au este „modelul românesc“. Și anume ajustarea nivelului de trai al propriei populații la realitatea economică. Pur și simplu nici China, nici India, nici Europa de Est nu mai pot ține pe umeri prin costuri mici cu forța de muncă și ambiții financiare modeste cheltuielile exorbitante și vacanțele de lux ale occidentalilor. Necum sistemele lor de protecție socială. Sper să înțelegem acest lucru înaintea conaționalilor lui Sarkozy sau Merkel. E șansa noastră să ne păstrăm în echilibru pe muchia de cuțit a noii realități mondiale. Altfel, ne așteaptă o nouă cădere, probabil mult mai dureroasă decât prima."

sursa: http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/romania-pe-muchie-de-cutit-151454.html

duminică, 14 august 2011

CZ: De unde vine numele de valah

Comentariul zilei
măuzes says:
Deci neamurile germanice (şi apoi, slavii, care s-au luat după nemţi) numeau vorbitorii de latină Walha (de unde şi valonii în Belgia) care însemna: străin sau roman. Termenul se regăseşte în toate limbile germanice (vechea engleză, vechea scandinavă sau vechea germană). În vechea engleză era wilisc (aşa îi numeau anglo-saxonii pe romano-britani), în vechea nordică era valskr (aşa îi numeau scandinavii pe galo-romani), walhisk în vechea germană (roman).

Polonezii numesc Italia Włochy iar pe români Wołochowie.
Ungurii îi numesc pe italieni Olasz, pe români Oláh.
Englezii în numesc Ţara Galilor Wales şi pe galezi welsh.
În germana vorbită de elveţienii romanşii sînt numiţi welsch sau walsch

Ăsta ar fi un element comun la populaţia acestor locuri şi care le-a atras atenţia vecinilor noştri de Europă, germanii şi slavii.

Neagu Djuvara:
“Valah nu e un termen peiorativ, cum ar vrea ungurii sau alţi străini, de pildă grecii, să-l considere. Valah e un nume foarte nobil, dat de germanici tuturor romanilor, pornind de la numele unui trib celt care se numea volcae, aşezat pe unde sunt azi Elveţia şi Austria. Aceştia s-au romanizat, astfel încât germanii, vecinii lor, cu vremea au numit volcae pe toţi romanii, pe toţi cei ce vorbeau limba latină.

Aşa se explică faptul că, din insulele britanice şi până la noi, de-a lungul graniţei între germanici şi fostul imperiu roman, au rămas nuclee care poartă încă un nume provenit din volcae. Ţara Galilor în Marea Britanie, provincie care, ca şi Scoţia, se află la nord de Anglia propriu-zisă, ambele locuite de rămăşiţe din vechea populaţie celtă a insulei. Ei bine, numele Ţării Galilor, ce se cheamă Wales pe englezeşte, are aceeaşi origine cu Valahia! Şi dacă coborâm în Europa continentală, valonii din Belgia, adică aceia care vorbesc franceza în Belgia (pe când ceilalţi locuitori ai belgiei sunt flamanzii, care vorbesc, ca olandezii, neerlandeza, o limbă germanică), poartă tot un nume provenit din volcae.

Pe francezi, cu un cuvânt de ocară, nemţii îi numesc welsche (după cum francezii au o poreclă insultătoare pentru nemţi, boche), iar în Evul Mediu, italienilor le ziceau wahlen. Pe italieni, polonezi şi alţi slavi îi numesc valahi. Iar în Balcani şi la noi, tot valahi i-au numit pe romanofoni. Slavii preluaseră termenul de la germani, făcând inversiunea valh-vlah. De la slavi, mai târziu, în Evul Mediu, au preluat şi grecii termenul, dovadă a adâncimii la care au pătruns slavii în grecia continentală! Iar întrucât în greceşte v se scrie b, termenul a ajuns în timpul cruciadelor, la occidentali, la „frânci", sub forma „blac". În concluzie numele de valah a desemnat, şi la germani, şi la slavi, şi la greci, pe „romanici", pe cei care vorbesc o limbă latină. Deci dacă spun de-acum încolo „valahi", să ştiţi că asta înseamnă strămoşii romînilor!"

sursa: http://www.blogary.ro/2011/08/ce-ne-tine-impreuna-despre-atacul-comunistilor-asupra-identitatii-nationale-si-europene-ii/

vineri, 12 august 2011

Cum stau bursele

In noua lume in care economia SUA nu mai e cotata cu AAA, nivelul burselor a cazut in medie aceasta saptamana cu 10%. 2 trilioane de dolari s-au evaporat de pe piata.

Bursele lumii s-au intors la valoarea de acum 1 an, pierzand tot ce au castigat.

Daca bursa va ramane la acest nivel, este posibil ca economia sa cada si se stabilizeze la acelasi nivel. Adica la nivelul de acum 1 an, inainte de cresterea economica. Adica reintoarcerea in recesiune.



In ultimele 2 zile in America exista o usoooara tendinta de crestere, pentru ca Fed-ul a promis ca va tine dobanda zero pana in 2013. Pentru investitori, inseamna ca macar pe ceva te poti baza.


Dupa cum vedeti, e o crestere destul de mica.


Europa a fost lovita mai dur, dupa zvonurile ca Franta va fi si ea retrogradata si ca banca Societe Generale e in faliment.

Exista un motiv in plus pentru neincredere: UE s-a ingreunat cumparand actiuni pierzatoare grecesti, italiene si spaniole, fara ca respectivele state sa fie obligate sa isi schimbe stilul socialist. Unde va duce asta? se intreaba investitorii.

De aceea, in restul lumii caderea bursiera a dus doar la pierderea cresterii din ultimul an, dar in cazul Europei caderea a muscat mult mai adanc.

Bursa europeana a picat mult sub nivelul de acum 1 an.

Si Asia a cazut, si nu da semne ca se va ridica.


joi, 11 august 2011

Oamenii vor lucruri gratis

Singurul motiv pentru noptile de jafuri si revolta din Marea Britanie este ca oamenii vor lucruri gratis. Daca este acceptabil pentru unii sa jefuiasca, de ce sa nu fie valabil si pentru ceilalti?

toateBlogurile.ro